Bun găsit!

Să explicăm puțin fotografia din antet. 

Dacă ai înțeles că viața în natură și munca manuală în aer liber sunt calea „corectă”, înseamnă că nu te-ai scandalizat și putem trece mai departe. Pentru că „Mutat la țară, viața fără ceas” - titlul unei foarte bine vândute cărți, devenită între timp veritabil curent între tinerii de la noi, are multe subtilități, pe care vrem să ți le împărtășim. Nu, nu avem nicio legătură cu acea carte, doar ne-a plăcut redescoperirea în masă a satului, naturii, și de nu, a vremii - „viața fără ceas”. 

Rânduiala în sociologie 

Sociologia în rânduială îl citează neapărat și pe Ernest Bernea unul dintre întemeietorii revistei Rânduiala, membru și apoi disident al Școlii de Sociologie de la București, unul dintre fondatorii revistei Rânduiala (1935-1937).

Ernest Bernea cercetează ideea de rânduială coagulată în filosofia populară românească. În Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, [1997] 2005, Bernea spune: 

„Țăranul român exprimă ideea de ordine prin cuvântul „rânduială” care, în modul său de reprezentare, le împlică și pe celelalte două - lege și cauză, dar nu le confundă. În datele ce ni le-a oferit terenul putem distinge trei moduri de a privi și interpreta ideea de ordine: o ordine a cosmosului, adică a lumii materiale, o ordine spirituală în interiorul căreia divinitate și om colaborează, o ordine socială care se mișcă între cea materială și spirituală, cu o înclinare mai mare către cea de-a două.

Modul cum apare ordinea în reprezentarea populară, adică ceea ce se numește rânduială, are un caracter generic și aduce cu sine o atmosferă de putere ascunsă ce vine, credem noi, din izvoarele îndepărtate și greu sesizabile ale misterului creației, ale genezei. (...) 

Lucrurile au o regulă; pot să vreau sau să nu vreau, ele tot se întâmplă. Orice lucru are o regulă și orice lucrare o rânduială. (...)

Lucrurile nu merg așa, la întâmplare; orice lucru are o rânduială și de e bine și de e rău. Toate în lumea asta sunt în rânduială (...)

Dacă lucrurile nu merg bine și oamenii ajung în suferință, aceasta se naște din faptul că nu este respectată natura lucrurilor și ordinea lor. Lumea e bine făcută, dar oamenii nu o cunosc și nu se supun datelor obiective în complexul cărora ei trăiesc și acționează:

Tot ce se întâmplă e așa după o rânduială. Lumea nu merge bine și oamenii au necaz pentru că mulți nu-și dau seama ce fac. (...)

Lumea noastră are o rânduială; toate se fac așa după o hotărâre, după o putere (...)

Ideea de ordine este fundamentală existenței, deoarece în ea este implicată ideea de lege care întreține viața și face ca lucrurile să dureze. Fără ordine și lege lumea se distruge și totul moare:

De nu mai există rânduială, asta înseamnă că toate ălea au să moară. Unde nu e rânduială nu e lege și unde nu e lege nimic nu poate să dureze (...)

Ancheta purtată pe această problemă a ordinii și legii lucrurilor, aproape fără excepție, duce la concluzia că lumea întreagă, cu tot ce există în cuprinsul ei, este guvernată de legi de neînlăturat și organizată într-o pluralitate de forme ce dau posibilități manifeste misterului ei, cate depășește deseori puterea de înțelegere a omului” (Bernea, 2005, pp. 251-253).

Legea și cauza rânduielii, precum și cele trei domenii ale rânduielii sunt focalizări din unghiuri diferite menite a face ideea accesibilă analizei raționale; sunt orânduiri. Altfel, rânduiala este clară - în întregimea ei neștirbită - filosofilor intervievați de Ernest Bernea. Ceea ce ține lumea laolaltă, în deplină continuitate, împreunând socialul, materialul și spiritualul, omul și divinul, natura și cultura, binele și răul este rânduială. Aici totul își are rând, și chiar întâmplarea este mai curând dovada neînțelegerii rânduielii, decât a nerespectării ei. 

Încălcarea rânduielii înseamnă ruptură, discontinuitate, dezordine. A rupe sau a desprinde lucrurile din rândul lor și a le alătura după un „plan” - ceea ce se înțelege îndeobște astăzi prin creație sau invenție - nu se poate face fără costuri, fără riscul de a destabiliza sau distruge lumea. 

Sociologia a renunțat, și ea, la cercetarea rânduielilor, adică a realității sociale, și propune cu entuziasm inventarea realității prin cercetare. Odată cu mutarea de la structuralism la interacționism și fenomenologism, ordinea a fost declarată stagnare sau imobilism (căci rânduiala trecerii a rămas inaccesibilă sau neinteresantă în domeniul nostru, fiind mai bine exploatată în antropologie și istorie) și devenirea, schimbarea, procesualitatea sau dinamismul au devenit centrul de interes al domeniului. În asemenea viziune, totul este fluid și ca atare poate fi turnat în forme noi, create, inventate: familie, libertate, frumusețe, om, Dumnezeu.

Rânduiala în sociologie poate porni de la căutarea și recunoașterea continuităților. Poate pleca și de la găsirea rădăcinilor, de la formulele primare ale socialului. Poate însemna și așteptarea rândului, așezarea în rândul potrivit. Căci, în pofida a ceea astăzi se crede, așteptarea rândului - la cuvânt, la răsplată, la viață - nu înseamnă fatalism sau resemnare, ci încercarea din ce în ce mai îndrăzneață de a înțelege ordinea locurilor, timpurilor, cauzelor, legătura dintre fiecare și tot.

dr. Corina Pantelimon