Sociologul american John Davison Hunter a lansat, în anii 90, sintagma război cultural pentru a defini procesul de schimbare (de definire politică, de fapt) a valorilor început în Statele Unite și preluat în majoritatea societăților europene. În noua serie valorică, în noua etică a lumii civilizației occidentale, autonomia corporală ocupă un loc important. Ce înseamnă autonomie corporală? Dreptul și capacitatea individuală de a decide ce fel de corp ai și ce utilitate îi dai. Acest nou și inedit drept este vizibil în pledoariile pro-avort (femeile pot face ce vor cu corpul lor și cu corpurile pruncilor nenăscuți/neautonomi) sau în cele de promovare a fluidității de gen (identitatea sexuală sau comportamentul sexual nu sunt condiționate de biologie, ci de curiozitatea sau dorința de experimentare individuală).
Una dintre consecințele autonomiei corporale poate fi detașarea corporalității de chiar sentimentul individualității, în procesul de construcție identitară. Răspunsurile la întrebarea „ce/cine sunt?” nu vor mai putea include niciun referențial corporal sau vor fi limitate la ultima ipostază corporală pentru care optează cineva. Vor trebui eliminate din posibilele autoidentificări rolurile familiale (condiționate drastic de corporalitate, de sex și de vârstă), cele biologice, cele religioase și cele culturale (ale culturii etnice, de asemenea tributară categoriilor fundamentale ale grupurilor locale, de sex sau de vârstă). Ce va rămâne? O individualitate emergentă, care se va autochestiona în fiecare zi a existenței ei pentru configurarea dinamică (deci oximoronică) a identității. Și nedumerirea definitivă asupra locului pe care o asemenea individualitate îl poate ocupa în lume și în (propria?) viață.
prof. univ. dr. Corina Bistriceanu Pantelimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu