Omul ca ființă biologică și culturală

Câteva lucruri astăzi despre altruism, maximizarea potențialului de supraviețuire și potențialul inclusiv, pornind de la lectura lui Ion Ungureanu, Paradigme ale cunoașterii societății, București: Humanitas, 1990.

ENUNȚ: „Dacă A îl salvează pe B de la înec, iar probabilitatea ca B, care nu-i este rudă lui A, de a se îneca este de cel puțin 0,50, în timp ce probabilitatea ca A însuși să se înece, încercând să-l salveze pe B, este de maximum 0,05, riscul salvatorului se înjumătățește deoarece B va fi stimulat să-l salveze pe A într-o situație mai mult sau mai puțin similară”. (ROBERT TRIVERS) – (Ungureanu, 1990, p. 24)

CARE ESTE IDEEA: fiecare individ, privit ca organism biologic, tinde să-și maximizeze potențialul de supraviețuire. 

CARE ESTE ROLUL ALTURISMULUI ÎN MAXIMIZAREA ACESTUI POTENȚIAL: atât egoismul cât și altruismul sunt două structuri comportamentale care maximizează potențialul evoluționar sau de supraviețuire, contribuind la selecția naturală.

DE CE NU DIMINUEAZĂ ALTRUISMUL POTENȚIALUL EVOLUȚIONAR: Darwin explică acest paradox prin faptul că unitatea socială este familia, nu individul. Geneticianul W.D. Hamilton reformulează ideea acestuia ca ipoteză a potențialului inclusiv. În accepția sa, altruismul are o bază genetică. Acest lucru înseamnă că este constitutiv oamenilor și este posibil datorită faptului că potențialul de supraviețuire crește chiar dacă nu ai urmași direcți, dar numai cu condiția să te sacrifici pentru rudele tale (prin rude înțelegând persoane cu același număr de gene comune) (Ibidem, p. 25).

POTENȚIALUL INCLUSIV – CLARIFICARE: înțelegem așadar că „potențialul propriu, la care se adaugă cel al rudelor, mărit prin influența sau efectele sacrificiului unui individ” se numește potențial inclusiv (Ibidem).

ESTE ALTRUISMUL O TRĂSĂTURĂ GENETICĂ? Robert Trivers a încercat să demonstreze că altruismul este genetic determinat, dar nu prin potențial inclusiv, ci printr-un altruism generalizat, ca altruism reciproc.

PARADIGMA ALTRUISMULUI RECIPROC – DE CE SUNTEM ALTRUIȘTI? Această paradigmă este, spune Ungureanu, o „generalizare a parabolei biblice a «bunului samaritean»” (Ibidem, p. 26) , dar „se bazează pe «calculul darwinist» al «costului» și al «beneficiului» unui comportament uman” (Ibidem, pp. 26-27). Altfel spus, „populația umană este obligată «genetic» să acționeze altruist și cooperator, fiindcă selecția naturală va favoriza pe cei care se ajută între ei și cooperează, nu pe cei care refuză cooperarea” (Ibidem, p. 27). 

ALTRUISM VS. COOPERARE: altruismul presupune sacrificiul unui anume „A” pentru un anume „B”, „B” care va atinge un anumit succes reproductiv (Ibidem), în timp ce cooperarea presupune că atât pentru „A”, cât și pentru „B” costul este însoțit de un beneficiu (Ibidem). Trivers înțelege prin beneficiu „creșterea șanselor genelor relevante de a se propaga în cadrul unei populații” (Ibidem).

DE CE NU E REALIST SĂ SPUNEM CĂ PARADIGMA ALTRUISMULUI RECIPROC SE LIMITEAZĂ DOAR LA RELAȚIILE DE SÂNGE?

Trivers arată că: „actele de altruism reciproc nu încetează să se manifeste chiar și după ce un grup și-a stabilit mărimea optimă. Aceasta înseamnă că beneficiile altruismului reciproc nu sunt indirecte, adică derivate din cele ale grupului de rudenie, ci sunt directe, ceea ce-1 face pe biologul american să declare că «nu avem nevoie de nici un fel de concept al avantajului de grup pentru a explica funcția comportamentului altruist uman»; singurul factor care menține altruismul reciproc îl constituie sistemul psihogenetic al indivizilor umani” (Ibidem, p. 28).

MERITUL PARADIGMEI: „Este evident că paradigma altruismului reciproc poate constitui un mijloc important de a cunoaște și explica socialitatea nu doar ca un produs cultural (obținut prin educație), ci și ca un rezultat al evoluției și selecției naturale. Măsura în care determinarea biologică și cea culturală acționează împreună - fiind greu, deci, să le putem separa efectele și influențele - reprezintă miza principală a acestei paradigme” (Ibidem, p. 29). 

LIMITELE PARADIGMEI: „Slăbiciunea ei constă în maniera explicativă á rebours pe care o practică: ceea ce este trebuie să fie și nimic din ceea ce ar putea fi nu poate fi fără a avea un corespondent în structura.

drd. Samira Cîrlig