Trezirea unei generații

Pornind de la propria mea întârziere aș putea să generalizez câteva idei despre generația mea, plecând de la câteva idei de-ale lui Nae Ionescu. Pe lângă ce sublinia Narcis mai sus cu problema distingerii între gând și faptă (o problemă semnalată încă din interbelic) și cum le aplicăm - „Nu mai scriem logic, nu mai gândim logic” (Nae Ionescu, 1926, p. 9) și pentru ce le aplicăm: „Prin meseria mea sunt în contact permanent cu mințile tinerimii noastre: este dezolant ... cum vorbesc. fără șir și fără sens, cum răspund: întotdeauna alături de întrebare, cum nu știu să prindă miezul unei informații, ... cum nu pot să deosebească contrar de contradictoriu” (Nae Ionescu, 1926, p. 9) aș dori să mai subliniez câteva probleme de natură sufletească ale generației noastre.

Dacă încă din perioada interbelică putem vorbi de astfel de probleme, astăzi suntem și mai rău. Trăind într-o societate de consum, până și ideile sau gândirea înaltă, valoroasă este pervertită pentru a deveni doar un obiect de consum sau își pierde orice importanță pentru publicul larg (Motivul pentru care filmul „Oppenheimer” a făcut mai puțini bani decât „Barbie”), iar generația noastră este în mijlocul problemei care urmează să se agraveze. Este în esență o generație cuprinsă de frică, în special de frica întâlnirii cu sine. Folosim mijloace de distragere a atenției (telefonul sau rețelele de socializare) și ne complacem în propria mediocritate pentru că ne este frică să ne uităm dincolo de bariera posibilului.

Cum este posibilă o trezire?

Atenția la sinteză (la intuiție), lucru care descria generația lui Eliade, cum spunea Nae Ionescu (Rânduiala, Nr. 1, An 1, p. 9), atenția la propriul suflet - La cum ne răspundem la întrebările: „cine sunt?”, „care este rostul meu pe acest Pământ?” „ce relație am cu spațiul în care m-am născut, românesc?” (o întrebare care mă trimite la faptul că gândirea mea se poate limpezi dacă mă întorc la Izvoarele Țării, adică la motivele și temele care înconjoară spațiul românesc, cum spunea Ion Ionică în „Rânduiala”) și „cum îmi pun ordine în gânduri?” . În acest sens, Jung spunea că nu putem pleca spre alte căi mai înalte dacă nu cădem în abis, în iad, adică să ne luptăm cu propria umbră și să biruim.

Umbra pentru generația noastră este o scăpare. De ce spun asta? Pentru că tot sacrificiu și toată puterea se află într-un inconștient al cărui contrariu (conștiința) este plină de slăbiciuni și frici. Întoarcerea la Iisus, din acest punct de vedere, este crucială pentru că așa cum spunea celebrul psihanalist: „Dumnezeu reprezintă conștiința, în timp ce umbra (cu sensul de inconștient) reprezintă întunericul sufletului” (Jung, 1936).

 

Anania Iordache

 

Nae Ionescu apud Dumitru C. Amzăr, „Gând și cuvânt” în Rânduiala, an I, nr. 1, 1935, pp. 5-36.

Ion Ionică, „Țară și țări”, în Rânduiala, an 1, nr. 2, 1935, pp. 121-155.

Jung C., Arhetipurile si inconstientul colectiv, editura Trei, 1969.